Ziua îndrăgostițiilor 2017

La un semn, deschizi agenda și te ia cu disconfort
”Azi este Februarie 14!” și chemi cardul la raport:
– Tu ești VISA?
– Da, băiete!
– Știu că în cont nu-i o comoară…
Dar domnița nu înțelege și mă face de ocară!
– Orice vrei acum să cumperi, deci orice-ai avea în minte
Nu vreau ca să fac reclamă, dar ”Pe repede înainte”
E un credit la o bancă, îl iei ca pe-un happy meal!
(…că-ți vinzi mai apoi rinichii, asta este!) Facem deal? 😀
Despre partea cu domnița, îți vorbesc ca unui frate
Nu trebuie ca ea să știe, că i-ai luat iPhone în rate!
Te văd, dar, cum cazi pe gânduri: ”S-o duc 3 zile la Bușteni?
Sau s-o duc (într-o plimbare), la protest, la Cotroceni?”
De-o fi una, de-o fi alta, ca tine sunt mulți alți boi
Care de 14 Februarie, primesc reproșuri & război
A…și să nu faci greșeala, când te întreabă mititica
”Unde ieșim, iuby, azi?” Tu să-I spui că ”La mămica!”
– Cum? Când lumea mi-e deschisă, a gândi, gândești că merit
Ca de-o zi comercială să mă pricopsesc cu un…credit?!
O, tu nu visezi, băi VISA, câte-au fost (și-or să mai fie!)
Taxe și impozite, întreținere, chirie…
Tot ce sta acolo-n Folder, numit sugestiv ”Facturi”,
Doborât-am cu HomeBankul, nu cu alte rahaturi!
Și tu-n loc să mă susții, mă îmbii cu glas ghiduș
Să mă umplu, dar, de rate, pentr-o inimă de pluș?!
Lasă că o s-o surprind cu un buchet de garofițe
Mai mult decât dacă aș invita-o la restaurant de fițe!

Și abia închizi tu portofelul…Dar nu pot reproduc
Furia ce-o are domnița! Te-a înjurat și pe Facebook!
Să te știe toată lumea, ”Ăsta-I cel, care defel
N-a făcut prea mari eforturi, ține banii-n portofel!!!”
Domnițele cu lacrimi grele o plâng, dar una nu visează:
Domnii ce le stau alături, pe TINE te invidiază

PINul lui Ștefan cel Mândru

Într-o zi neagră, într-un vechi Bemveu
Sta Ștefan cel mândru, și-n dreapta al lui „trofeu”
Plânge și suspină tânăra domniță
Că ăsta nu a scos-o la un club de fiță
Căci în bășcălie, iubitul ei dorit
I-a promis și cardul, dar s-a păcălit.
Ochi cu gene false îi ard în lăcrimele
Și pletele-i roșcate, în meșe îi cad grele
Prin rochia ei mulată se vede albul sân
Dar neclintit rămâne…tânărul jupân.
Dar ce? Trucul ăsta nu mai funcționează?
Tânăra domniță pe loc se inflamează:

– iPhoneu-mi arată unu și jumate.
Și la Loft în poartă-mi sunt fetele toate!
– Te înțeleg iubito și să crezi, promit,
Că sunt vreun terchea berchea… Sau că nu îmi permit?
Problema nu e mare… Iar eu nu sunt un paria!
Dar RCAul scump, mașina pe Bulgaria…
ANAF-ul, datoriile… Toate mă-nconjor
Distracție îmi trebuie mie?? Nu mai pot, să mor!
Tânăra domniță din mașină sare:
– Asta să i-o spui, bă, lu’ mă-ta mare!
Nu vezi că e penibil? Te credeam băiat fin
Când de braț cu tine, eu îmi dădeam check-in!
De vrei să-ți fiu domniță, de vrei să fii al meu
Să știi că-mi vreau la poartă un veritabil zeu
Însă dacă cerul vrea ca să mă placi
Să știi că sunt sătulă de atâția săraci
Nobilul tău suflet trebuie astfel schimbat
Dacă mă iubești cu adevărat.
Du-te, dar la bancă și scoate banul gros
Că mie nu prea-mi place ca sa mă plimb pe jos!

Ștefan se întoarce și pin-ul, resemnat
Convins îl introduce, in colț, la bancomat
Dușmanii când îl văd, se simt de toată jena…
Și iar îi ia cu inima. Fac coadă la Catena!
Și aste versuri, maică, încheind, eu v-am sfădit
Că banii nu te fac, nicicum, mai fericit…

(Parodie: Muma lui Ștefan cel Mare)

Aho, aho!

Aho aho copii și frați 👫

De confuzi vă întrebați 😱
Unde să petreceți bine🎈🎆
Până anul care vine… 🌍
Ia de acuma vă opriți 🚦
Poftiți de sărbătoriți🎉
La restaurant de fițe💎
Cu cele mai sexi domnițe👸
Ori la munte, în Poiană❄️
Cu artificii în troiană🎊
Sau pe la prieteni buni🙌
Aveți, dar, promisiuni? 😉
Oriunde ați petrece bine😸
Până-n anul care vine, 👂💪
Țineți minte, măi flăcăi👨👨👨👨
Să puneți pe „zurgălăi” 🍒😁
Izmană roșie ca focul👖
Să surâdă tăt norocul🍀
De-acum pân’ la anu-n iarnă🌍
Cele rele să se cearnă! 📎
Mânați tare măi flăcăi! 👨👨
Pe tocuri sau în budigăi👠👖
Și pe 1, pe ziulică🌞
Să ne ureze Vasilică! 🐑
La mulți ani, cu indulgență😁
Și-un an pliiiin de opulență! 💰

Despre Oameni și Joburi

Piața muncii este de multe ori un teatru tragi-comic. Mă refer, desigur, la scena înglobării joburilor, capitolul interviuri. Nu! Nu mă refer la stația de metrou…
Am adunat atâtea experiențe, atât din implicarea (sau explicarea) personală, cât și a celor din jur. Am întâlnit la interviuri oameni și oameni.
 
Oameni grăbiți, care vorbeau în paralel cu mine și cu hands-free-ul din ureche.
 
Oameni calzi, care, chiar dacă nu te mai chemau a doua oară la interviu, parcă îți luau cu mâna orice emoție. Îți transformau emoția în relaxare. Am emoții la interviuri. La toate. Nu am cum să mă destind și să scap de sindromul palmelor transpirate.
Am și pierdut un job, la o firmă de IT, din cauza emoțiilor de la interviu. ”Ai fost prea serioasă, noi avem nevoie de oameni funny, oameni relaxați, prietenoși și cu zâmbetul pe buze!” – mi-au zis pe mail. Îmi venea să urlu…”SUNT OMUL PE CARE-L CĂUTAȚI!!!! Dar m-a învățat mama să fiu serioasă la interviuri! Măcar la interviuri!” Aceștia sunt oamenii, care-ți transformă emoția în neputință.
 
De la primul job, am ales să fiu sinceră. Să nu mint. Pentru că oamenii se prind. Că eu am fost mințită, asta e partea doua. Asta sunt. Asta fac, asta plănuiesc să fac…așa cum mi-am găsit sufletul pereche, așa îmi voi (re)găsi și jobul de vis. Există! Vă spun eu că există! Am avut eu unul. Cu oameni frumoși, de la șefă, pân’ la tanti care făcea curat.
 
Am întâlnit oameni superiori. Superiori degeaba, țin să adaug. Acel tip de individ care te face să te simți mic și nimic. Acel tip de individ care consideră că experiența ta e vax pișu și oamenii cu care ai creat relații și la care ții (oameni din presă, organizatori de spectacole, agenții de media, publicitate, etc) sunt (stai, cum a zis?) ”Niște PUȚOI!”. Acel individ care-ți transformă emoția în frustrare.
 
Am întâlnit oameni funny. Plini de viață. Oamenii Nurofen. Care-ți luau emoția cu mâna. Care-ți spuneau că experiența ta e foarte frumoasă și ai o abilitate extraordinară de a atrage oamenii, ca un magnet. Că le place cum te joci cu vorbele, că scrii bine și asta e o calitate, într-o lume fără de cratimă. Acei oameni care-ți transformă emoția în putere și te fac să dai din tine tot. Ajungi să pleci de la interviu și să îți dai seama că nu știi când au trecut 2 ore. Apoi te trezești din vrajă și te întrebi dacă fac așa cu toți candidații. Parcă nu te mai simți așa deosebit.
 
Mai sunt Oamenii robot. ”Bună ziua, sunt___, de la compania ____. Am selectat CV-ul dvs de pe ____, dar vrem să vă dăm un test de___, dacă-l treceți, vă sunăm să programăm un interviu!”
Ok. Aici n-ai emoții. Sentimentele tale sunt tot ale unui robot…
 
Mai sunt acei oameni care nu știu ce vor de la un candidat. Aceia îți transformă emoția în furie. Furie că ai pierdut timpul, ca să ajungi până la ei (de obicei, le găsești companiile pe străduțe alambicate, fără mijloc de transport în comun). Sunt acei oameni care te-ar vrea ca și Marketing Specialist, dar să știi…un pic din toate. Un pic de editare, ”umpic” de Html, un ”basicuț” de web developing, niște content, engleză ”vorbibilă” bine, niște PR, niște Digital, un picuț de SEOuț, niște social media și ceva disponibilitate la program flexibil. Program flexibil peste program, adică. Când le spui doleanțele financiare îți spun că postul e de junior(!) și mai mult de 2000 de lei nu oferă neam!
 
Oamenii-Speranță. Aceia care-ți promit la interviu dar li se șterge memoria după. Oameni cu două fețe. Cei care rănesc prin nepăsare și care, într-un final ajung să te facă să te simți tot mic. Oameni cărora le dedici tot timpul, stai peste program, îți vinzi un rinichi și uiți să mănânci, ca totul să fie ok și…e ca și cum nu ai fi făcut nimic. Nu îți reproșează. Dar nici nu sesizează.
În perioada aceasta îmi caut job. Și deși toate joburile pe care le-am avut înainte m-au îmbogățit profesional, mi-au stimulat spiritul creativ și m-au ajutat să întâlnesc oameni minunați, numai unul mi-a oferit împlinirea sufletească. Și acela este etalonul meu.
Cred că jobul pe care-l avem trebuie să ne ofere satisfacții sufletești. Da, și cele bănești contează. Dar mă gândesc că ne petrecem zilnic peste 9 ore la locul de muncă. Mai mult decât cu familia. Deci ce este mai important, oare? Să plângem în fiecare zi și să râdem în ziua de salariu? Sau să râdem în fiecare zi și să plângem în ziua de salariu?
Există și excepțiile:
– Cei care plâng în fiecare zi, INCLUSIV în ziua de salariu – Băi, săracii!
– Cei care râd în fiecare zi, INCLUSIV în ziua de salariu – …nu există așa ceva! :)))
 find-a-job

ZU

Dimineața mă trezesc
Îmi cântă ZU în difuzoare
Chiar de-n pat mai lâncezesc
Tot ZU dă zilei culoare

De ce vreau să aplic la ZU?
Am o minte explozivă!
Ăsta-mi e unic atu
De când mă știu, sunt creativă

Scriu texte de când mă știu,
Le pot scrie pentru ZU!
Aș vrea să vin la interviu
Message me @M.Trifú!😀